Amenzi de 2.000 de lei pentru că au aruncat pe jos mucuri de ţigară şi coji de seminţe în Râmnicu Vâlcea

Patru persoane, surprinse de poliţiştii locali din municipiul reşedinţă când au aruncat pe stradă chiştoace de ţigări şi coji de seminţe, au fost amendate, luna trecută, cu câte 2.000 de lei fiecare, se arată într-un comunicat remis miercuri de Primăria Râmnicu Vâlcea.

Potrivit sursei citate, sancţiunile au fost date în cadrul unor acţiuni demarate de mai multă vreme în Râmnicu Vâlcea pentru păstrarea curăţeniei străzilor şi spaţiilor verzi din oraş, printre cei care s-au ales cu amenzi fiind şi doi proprietari de animale de companie care au refuzat să strângă dejecţiile fiziologice ale animalelor de pe domeniul public. Amenda în cazul acestor persoane a fost de câte 200 de lei, scrie Agerpres.

Municipiul Râmnicu Vâlcea se află printre localităţile din ţară cu cele mari amenzi pentru cei care scuipă sau aruncă gunoiul pe jos pe stradă – între 2.000 şi 2.500 de lei, acestea fiind aplicate încă de la sfârşitul anului 2017.

Lasă un răspuns