Ce a făcut un student pentru a găsi o străină de care se îndrăgostise. Demersul său l-a făcut celebru

Pentru a găsi o tânără cunoscută cu o seară înainte, care îi dezvăluise doar că o cheamă “Nicole”, un student canadian a trimis e-mailuri la 246 de persoane cu acelaşi prenume de la Universitatea din Calgary.

Încântate de iniţiativă, tinerele contactate au luat apoi legătura unele cu altele şi şi-au dat întâlnire pentru a se cunoaşte, relatează AFP marţi.

“Avem acum o reţea de Nicole”, a povestit pentru AFP Nicole Manaog, studentă la comunicare.

Carlos Zetina, un student de la Universitatea din Alberta, a întâlnit-o Nicole Toetenel joia trecută, însă cum nu-i ştia decât prenumele, a contactat toate personale numite Nicole de la universitate printr-un e-mail cu titlul “te-am cunoscut seara trecută şi mi-ai dat un număr greşit”.

Spre ghinionul lui Carlos, Nicole Toetenel era o studentă olandeză venită la un program de schimb în Canada, aşa că nu avea o adresă de email afiliată universităţii. Celelalte Nicole, pe de altă parte, au început repede să schimbe între ele sute de mesaje. După continuarea acestor conversaţii pe reţelele de socializare – fără Carlos -, tinerele au decis să se întâlnească.

“Am creat o pagină de Facebook pentru noi (Nicolele) şi am vorbit online. E frumos că tehnologia ne-a permis să ne cunoaştem”, a declarat pentru AFP Nicole Rathgeber, studentă la teatru.

Some dude emailed every Nicole at U of C to try to find the girl he met last night and instead they formed a girl gang and I am legit DYING @ucalgary #nicolefromlastnightpic.twitter.com/ql4sxuBADQ

— sarah jurassic park (@ParisEsther) September 8, 2018

Vineri după-amiaza, mai multe Nicole s-au întâlnit la un bar aflat lângă campusul universitar, din cartierul Kensington din Calgary – la invitaţie răspunzând 15 studente, profesoare şi angajate ale universităţii.

“Adevărata Nicole”, aşa cum este numită acum tânăra care l-a pus pe jar pe Carlos, a aflat în cele din urmă de situaţie printr-o prietenă vineri seara şi este aşteptată la a doua întâlnire a “Nicolelor” de vinerea viitoare, la care şi-au anunţat prezenţa peste 25 de tinere.

Tânăra l-a contactat până la urmă pe Carlos şi au stabilit să se întâlnească la o cafea în timpul săptămânii.

Lasă un răspuns