Politia Română scoate la concurs 290 de posturi – Până când se fac înscrierile

Dacă dorești să devii polițist, acum ai această șansă! MAI a scos la concurs 290 de posturi cu încadrare directă.

Care sunt condiţiile și până când te poți înscrie:

Un număr de 290 de posturi în Poliţia Română au fost scoase la concurs prin încadrare directă.

Posturile sunt disponibile în mai multe domenii, iar înscrierile se fac la sediile

unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până în 22 ianuarie.

Poliţia Română anunţă că persoanele care îşi doresc o carieră în instituţie se pot înscrie

la concursurile organizate pentru ocuparea a 290 de posturi, prin încadrare directă.

Înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până în 22 ianuarie.

Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.

Din totalul acestora, 289 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar un post urmează a fi ocupat prin reîncadrare.

Posturile scoase la concurs sunt atât de ofiţer (219), cât şi de agent (18+1 reîncadrare) şi personal contractual (52).

Astfel, sunt scoase la concurs posturi în domenii precum criminalistică, investigaţii

criminale, economic, combaterea criminalităţii organizate, comunicare şi relaţii publice, logistică, secretariat, resurse umane,

intervenţii şi acţiuni speciale, cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă, poliţie rutieră, psihologie.

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale specificate în anunţ, precum şi cerinţele specifice pentru fiecare post.

Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţii de

participare, documente necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor se găsesc la

https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs şi pe site-urile unităţilor teritoriale de poliţie.

Lasă un răspuns