Povestea unui accident aviatic: cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic

Despre accidentul aviatic din 7 august 1980, atunci când avionul Tupolev 154 al companiei TAROM s-a prăbuşit în Atlantic lângă coasta Mauritaniei, se ştiu puţine lucruri. Unul dintre supravieţuitori, Cornel Gosan (68 de ani), povesteşte pentru „Weekend Adevărul“ despre momentele de groază trăite de cei 186 de oameni aflaţi la bordul aeronavei În august 1980, avionul Tupolev 154 al companiei TAROM trebuia să aterizeze pe aeroportul din Nouadhibou, Mauritania, având la bord 186 de persoane.

În afara echipajului, toţi pasagerii erau marinari civili care mergeau pentru a face schimbul pe trei nave româneşti aflate în zonă. Din cauza unui echipament de dirijare defect de pe aeroport, aeronava a aterizat la aproape jumătate de kilometru lateral de pistă, în Atlantic. Avionul s-a rupt în două. În afara unei singure persoane care a făcut infarct, ceilalţi au supravieţuit.

„M-AM TREZIT ÎN APĂ“ Cornel Gosan (68 de ani) este unul dintre marinarii care pe 7 august 1980 trebuia să ajungă în largul Mauritaniei, pentru a face schimbul de echipaje pe nava „Jiul“. Avea 30 de ani şi ocupa funcţia de şef de atelier. De fapt, aproape 170 de marinari, majoritatea din judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Brăila, mergeau să facă acest schimb pe trei nave româneşti aflate în apele Mauritaniei. Au decolat cu întârziere, spune marinarul, dar acest lucru nu le-a dat nimic de bănuit.

Zborul până la destinaţie a fost normal. „În jurul orei 4.00 dimineaţa, când nu e nici noapte, nici zi, ne-au anunţat să ne punem centurile pentru aterizare. Nu era nicio turbulenţă. Nu se vedea nimic pe geam. Dintr-o dată au început zguduituri şi toate luminile s-au stins. Eu m-am trezit în apă, cei care au rămas în avion au povestit că apa bătea la hublou. S-a rupt în două. Eu eram în partea care s-a rupt şi am căzut în apă“, îşi aminteşte marinarul.

Cornel a fost aruncat din avion, în urma impactului, prin gaura produsă în urma ruperii acestuia. S-a trezit în apele Atlanticului, în mijlocul unui vacarm. „Lumea a început să se văicărească, să ţipe. Eram dezorientaţi. La suprafaţa apei pluteau vapori de kerosen. Un motor al avionului a mai mers 45 de minute după cădere. Pericolul de incendiu a fost foarte mare.

Rechinii dădeau şi ei târcoale, dar kerosenul i-a deranjat.“ După aproximativ 15 minute, timp în care a reuşit să realizeze ce s-a întâmplat, Cornel Gosan a început să meargă în apa care era până la brâu spre aripa rămasă la suprafaţă unde deja se adunaseră alţi supravieţuitori. „Am reuşit să ne dezmeticim şi am început să-i pescuim pe cei care erau în apă, mai depărtaţi şi mai răniţi.

Printre cei răniţi mai grav era o stewardesă, Geta Negru. O ţin minte şi acum. Multă lume rănită în jur: cu mâini tăiate de la melamină, picioare rupte, capete lovite… eu am avut o gaură la picior, sub genunchiul drept, dar în apa aia sărată nu simţeam nimic“, povesteşte supravieţuitorul.

SALVAŢI DUPĂ TREI ORE

Operaţiunile de salvare au fost departe de ceea ce vedem în filme. Oamenii au stat aproape trei ore pe aripa avionului iar cei care nu aveau răni grave s-au îndreptat înot spre mal. Toţi aşteptau ajutoare, mai ales că pe uscat se vedeau multe lumini de la farurile maşinilor sosite în zonă. „Primii care au venit la noi au fost marinarii de pe vapoarele româneşti care erau în rada portului. Au lăsat bărcile de salvare şi au venit după noi. Apoi au venit şi cei de acolo.

Bagajele noastre nu au fost recuperate, cala avionului a rămas sub apă“, spune marinarul. Toţi supravieţuitorii au fost recuperaţi şi duşi într-o bază sanitară amenajată în localitatea Cansado din Mauritania. Aici, în corturi şi pe paturi de campanie s-a făcut trierea răniţilor, cei în stare mai gravă fiind duşi la un spital din apropiere. „Am stat acolo o zi şi jumătate. Eu nu m-am plâns, erau alţii care aveau nevoie de ajutor. Cei grav răniţi au fost duşi la spital, restul au fost duşi la vapor.

Acolo ni s-a spus că cine se simte în stare să rămână să-şi continue contractul, cine nu să se întoarcă acasă. Am ales să merg acasă“, spune Cornel Gosan. Nici întoarcerea în România nu a fost lipsită de peripeţii. După trei zile de la accident, a fost trimis un avion TAROM, de data aceasta un Boeing, să-i aducă în ţară pe răniţi şi pe cei care nu se puteau întoarce deocamdată la muncă. Pe pista aeroportului Nouadhibou au fost întâmpinaţi de un comandant care le-a spus:

„Eu sunt cel care vă va duce în ţară“. Erau cuvintele de care aveau nevoie, deoarece mulţi nu mai aveau curajul să urce într-un avion. „Un lucru foarte interesant. Am ajuns la Otopeni şi nu iese trenul de aterizare. Ce vă spun eu este o premieră. Atunci, în avion, s-a discutat de amerizare sau de aterizare pe Constanţa. Până la urmă am aterizat pe Otopeni pentru că au reuşit deschiderea manuală a trenului de aterizare“, îşi aminteşte Cornel de al doilea incident aviatic prin care a trecut în numai trei zile.

Lasă un răspuns