Româncă din Spania: Luni m-am urcat într-un taxiu, eram împreună cu o prietenă. Taximetristul ne-a luat din prima: unde merge fetele?

O româncă din Spania a povestit ce a pățit în câteva zile de stat în România. Agresivitate cât cuprinde, nu degeaba pușcăriașii sunt cei mai buni prieteni ai politicienilor de acum.

Mirela Violeta Mocanu: „Mă miră faptul că un mesaj de frustrare și durere a ajuns să “revoluționeze diaspora”. Dacă mesajele mele “revoluționează” ceva atunci am să vă spun că sunt indignată, speriată și scârbită de ceea ce am văzut în doar o săptămână câta am stat în România. Iar dacă voi credeți că e normal, atunci chiar sunt eu nebuna:

1. Duminică ( 4 Noiembrie) lângă piața Obor. Era o vreme superbă și am decis sa mă plimb. Mergeam pe TROTUAR și la un moment dat au venit niște”jemecherasi” într-o mașină (da, mașina mergea pe trotuar) și pentru că doi tineri au îndrăznit sa protesteze s-au dat jos și i-au luat la bătaie.

Șoferul avea o cutie de bere în mână. Primul meu instinct a fost sa sun la 112 la care mai mulți trecători mi-au spus că să stau liniștita, că poate îmi iau și o amenda. I-am luat numărul de telefon uneia dintre victime. După două ore când l-am sunat ca să îmi dea o declarație mi-a spus că îi e frică “doamna, Dvs plecați, dar eu rămân aici și e posibil să mă găsescă, nu vreau să am probleme”.

2. Luni (5 noiembrie) m-am urcat într-un taxiu, eram împreună cu o prietenă.
Taximetristul ne-a luat din prima: unde merge fetele?

Revoltată i-am zis că nu-i permit să-mi vorbească așa, la care el s-a întors foarte revoltat și mi-a zis: ia zi, fă, unde te duc? Răspunsul meu a fost: tu te duci în p…. mă-tii, iar eu mă duc să iau alt taxiu! Și m-am dat jos. Nu vă pot spune ce a fost la gura lui!

3. Ma duc la Carrefour să fac niscavai cumpărături, la raftul de lenjerii am găsit o lenjerie a cărei preț mi s-a părut foarte mic iar materialul de foarte bună calitate. Ajung la casă, surpriză, lenjeria costa 280 de lei deși avea lipită pe ea un preț de 90 de lei. Când i-am spus vânzătorului mi-a răspuns zeflemitor: ori plătești diferența, ori dispari de aici.

Evident că m-am enervat cumplit, i-am cerut sa vina superiorul lui și să aducă și condica de reclamații, ca să nu facă două drumuri. Până să apară responsabilul și-a făcut apărația un tinerel de vreun metru cincizeci care i-a spus vânzătorului că dacă are probleme să-l cheme, va dați seama că m-a bufnit rasul.

După care m-a luat un alt angajat care mi-a vorbit în cel mai mizerabil mod. A venit și responsabilul, surprinzător mi-a vorbit frumos și am lăsat o reclamație. În parcare m-au așteptat două perechi care mi-au spus că aceste lucruri se întâmplă frecvent. I-am întrebat de ce nu depun și ei reclamații și mi-au spus că le e teamă.
4. La un semafor din zona 1 Decembrie 1918, atenție semaforul era verde, a trecut unul cu BMW-ul cu viteza luminii. Bătrânica din fața mea a avut zile să trăiască, câțiva centimetri dacă era mai aproape o spulbera.

5. Am mers la film și când ne-am întors am văzut cum un “jmecher” a parcat ditamai Porche-ul pe trotuar. Pe stradă au trecut doua fete, nu i-au atins mașina, dar individului i s-a părut că da, nu vă pot spune cum urla jegul după ele. Am vrut sa ma iau de el, sora mea m-a tras și mi-a spu: stai liniștita, tu pleci și eu rămân aici.

6. Eram la metrou cu niște prăjituri în mână, a trecut unu și mi le-a făcut zob, când m-am luat de el mi-a spus: vrei să vezi burta la metrou?
M-am cerat cu el și hop apare și un tip îmbrăcat in negru, cică era de la securitate. După ce i-am spus ce s-a întâmplat mi-a răspuns sec: așa, și? Du-te și ia alte prăjituri.

6. Sora mea locuiește intr-o zona unde este reabilitata zona pietonală, adică se repară trotuarul, a coborât la magazin sa ia ceva. Când s-a întors era roșie ca racul și mi-a povestit cum muncitorii i-au strigat tot felul de mizerii. Am vrut sa cobor sa ma iau de ei, dar fetele mi-au spus să stau liniștita ca ele vin târziu de la facultate și poate nenorociții aia pun în practica mizeriile alea pe care le striga după ele.

7. Două fete stăteau pe o bancă într-un parc prin Iancului, un dobitoc s-a luat de ele. Credeți că s-a băgat cineva să le ia apărarea?
Și aș putea să dau multe alte exemple, dar nu am timp.

Oameni buni, nu am fițe dar de ce să tac când văd ce se întâmplă în jurul meu? Aveți părinți, copii, rude care trăiesc într-o Românie unde dacă suni la 112 risti să-ti iei amendă.

Dacă aveți impresia că ascunzând gunoiul sub preș, vom avea o casă curată, vă înșelați amarnic! O zi bună să aveți!
P.S. Atașez și câteva fotografii pentru naționaliștii care nu știu să citească!

Lasă un răspuns