Romii din Roşia Montană au pus gând rău Mocăniţei. Clienţii trenului turistic, atenţionaţi că vor trece printr-un cartier de romi

Excursiile cu Mocăniţa, între Abrud şi Cîmpeni, sunt afectate de faptul că trenul trece prin

comunitatea de romi din Roşia Montană ai cărei membri aruncă cu obiecte în călători, urcă în vagoane şi sunt agresivi faţă de aceştia.

Călătorii care vor alege să facă o excursie cu Mocăniţa sunt avertizaţi de organizatorii curselor că trenuleţul trece printr-o comunitate de rromi.

”Avertizăm călătorii noştri că trenul trece pe o distanţă de 900 de metri printr-un cartier de Rromi” scrie pe afişul care anunţă programul de circulaţie al trenului, postat pe facebook.  

Situaţia a fost la fel şi anul trecut.

Potrivit siteului operatorului, călătorii au fost chiar obligaţi să confirme în scris înainte de cursă că sunt de acord să treacă prin cartierul respectiv.

Este vorba despre satul Gura Roşiei, comuna Roşia Montană, unde există o comunitate numeroasă de romi.

  Mocăniţa din Munţii Apuseni, unul dintre simbolurile Ţării Moţilor, îşi va relua cursele regulate pentru turişti pe traseul Abrud – Câmpeni şi retur, de Paşte şi de 1 Mai 2019.

„Pe aceasta linia minunata circula locomotivele noastre incepand cu anul 2004. Din cauza anumitor obstacole pe linia putem oferi un program regulat doar cu un tren cu capacitate mica de 54 de locuri”,

este mesajul transmis de proprietarii mocăniţei, pe site-ul societăţii Calea Ferată Îngustă SRL. 

Proprietarii mocăniţei semnalau în iunie 2018 mai multe probleme apărute pe linia de cale

ferată îngustă, respectiv construcţii ilegale care afectau gabaritul de liberă trecere şi funinginea care deranja călătorii.

Trecerea prin cartierul de rromi era o altă ”problemă” semnalată.

Pentru ”a putea vedea farmecul zonei” din mocăniţă, turiştii erau obligaţi să confirme în scris, înainte de plecare, că nu se simt deranjaţi de funingine şi de trecerea prin cartierul de rromi.

„Din pacate, nu am fost sprijiniti sa rezolvam problema cu constructiile ilegale in zona Rosia Montana care afecteaza gabaritul de libera trecere ale liniei.

Din contra, se construieste in continuare. Datorita recenziilor legate de trecerea prin cartierul Rromilor si problemele cu funinginea care deranjeaza calatorii

(nu putem sa folosim vagoane normale din cauza problemelor cu gabarit) am luat decizia ca in acest an nu vom mai circula pentru public dupa un program regulat pe aceasta linie.

Pentru grupuri organizate de peste 40 de persoane care va confirma in scris inainte de plecare ca nu se simt deranjati de funinginea si de trecerea prin cartierul Rromilor,

va exista si in acest an o posibilitate de a vedea farmecul zonei din Mocaniţă”, explicau proprietarii mocăniţei, în 12 iunie 2018.

Mai mulţi turişti au postat recenzii negative pe pagina de Facebook „Mocăniţa Abrud”, reclamând funinginea sau trecerea prin cartierul de rromi.

Potrivit acestora, membrii comunităţii prin care trece trenul se „caţără pe vagonetele mocăniţei şi sunt agresivi”.

Lasă un răspuns