Tată şi fiică morţi într-un cumplit accident la Sibiu. Mama şi cealaltă fiică sunt în comă

Nenorocire într-o familie din Sighişoara. Un tată şi fiica sa în vârstă de 20 de ani au

murit aseară într-un grav accident, după ce bărbatul a vrut să facă o depăşire, dar a pierdut controlul volanului.

Mama şi cealaltă fetiţă au scăpat cu viaţă, dar au fost grav rănite.

Tânăra care şi-a pierdut viaţa avea planuri mari. Se întorceau cu toţii de la Cluj, unde studiaseră ofertele facultăţilor.

Tragedia s-a petrecut pe Drumul Naţional 14, între Mediaş şi Sighişoara, în zona oraşului Dumbrăveni.

Părinţii şi cele două fete fuseseră la Cluj, pentru că fiica cea mare voia să se înscrie în toamnă la facultate.

Mai aveau 30 de kilometri până acasă, când drumul li s-a sfârşit brusc.

Şoferul mergea cu viteză şi, la un moment dat, a vrut să depăşească altă maşină, dar a lovit o dubiţă. Tatăl şi fiica cea mare au murit pe loc.

Sora mai mică şi mama, care stăteau în spate, au avut mai mult noroc. Ele au fost transportate la spital. Şi şoferul dubei a fost rănit.

Şi în judeţul Braşov, viteza a făcut victime.

Un şofer care a observat în ultima clipă o căruţă nesemnalizată a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un alt autoturism.

Patru oameni au fost răniţi şi mai multe echipaje de medici au intervenit de urgenţă.

Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri mai bine de două ore.

Lasă un răspuns