Un tânăr român a încercat să-și sape o fântână cu ajutorul unor vecini. Ce s-a întâmplat apoi întrece orice imaginație

Un tânăr român a încercat să-și sape o fântână cu ajutorul unor vecini. Când unul dintre ei a coborât, a fost scos la suprafață speriat. La fel s-a întâmplat și cu următorul. Este de-a dreptul neobișnuit ce au putut vedea acolo bărbații!

Întâmplare de-a dreptul bizară în comuna Frecăței, din județul Brăila. Un tânăr care voia să-și sape o fântână cu ajutorul unor vecini au făcut o descoperire de-a dreptul șocantă.

În timpul lucrului, unul din vecini începu să strige de disperare și să urle; restul bărbaților l-au scos imediat pe om din fântana, dar acesta tremura de groază.

Tânărul a cerut și el să se afunde cu frânghia în fântâăa aflată în construcție, să vadă ce se întâmplase, căci vecinul său era într-o stare atât de mare de șoc. După câteva minute ieși la rândul său tremurând.

Ce se întâmplase? În urma afundării și alunecării tubului și fundului fântânii se realizase o prăbușire a peretelui de pietriș pe porțiunea de 60-70 de cm, nu spre interior, ci spre exteriorul lăcașului unde fusese tubul, lăsând la iveală o gaură ce părea nemărginită atât în sus, cât și în jos, atât înspre dreapta, cât și înspre stânga, cum priveai prin spărtura de nisip. Spațiul părea infinit și luminat într-o nuanță de roșu indescriptibil, asemănător cumva cu roșul soarelui ce apune în miezul verii. Din acest hău venea o muzică, un zgomot șuierător, înfricoșător.

Întâmplarea a avut loc în anii 80, iar la fața locului au apărut preotul, milițianul și primarul satului. Dupa ce preotul și-a scos sutana și a coborât împreună cu primarul, popa a declarat irevocabil că este lucrarea diavolului, iar primarul a decretat că fântâna trebuie astupată, iar situația, imediat raportată la județ, scrie taifasuri.ro și antena 3.

Lasă un răspuns